De Citit : Altele

Filozofii de pahar

| 14 februarie

Sufletul omenesc, daca exista, trebuie ca are forma unui labirint.
Sau a unei haznale turcesti!
– Hai, fato, zice cu blandete filozoful localului, spune…
– Ce durere te rapune? completeaza Anastase si roseste, constient ca a comis o rima.
– Esti mai frumoasa cand razi, isi incearca norocul Spiridon.
– Fetico – o bere… la mine fuge, zice impleticit betivul de la geam, agitind o hirtie de cinci.
Antonia se mohoraste mai abitir.
– Fire-ar ea de viata. N-am noroc, niciun pic! O data a iesit soarele pe strada mea, da, pe Avrig – ia-ti singur berea, nenorocitule! – si s-a dus! Of, nene Virgile… Sile era altcineva. Pana si felul cum ducea sticla la gura – bea delicat – numa’ Pepsi, stiu, nea Tomita, noi, cu Coca, dar ce frumos vorbea, stia tot, cred ca stia si unde e Elodia, i-a spus vanzatoarei sa-mi dea un pachetel de servetele, ca eram prima, apoi mi-a zis domnisoara… Iti inchipui dumneata, domnule nea Tomita, mie mi-a zis: „Domnisoara, aveti ochii ca cerul“! Ei as, am culoarea vantului turbat, dar l-am crezut, ca o zicea din inima. Si ce manierat. Avea celular cu melodia mea preferata – toata viata am crezut in dragostea la prima vedere, numa’ prostul de fostu’ barbata-mio nu credea in nimic, de aia ne-am despartit… Ti-am zis ca nu servesc! Du-te si ia-ti singur, de la bar si pastreaza-ti bacsisul de cincizeci de bani care oricum nu mi-l dadeai. Betivule! Ah, ce baiat de caramea, parfumat, curat, cu unghiile taiate si lacuite, se spala pe dinti, auzi dumneata, de trei ori pe zi! Mi-a oferit chiar acolo, la chiosc un buchet cu flori. „Domnisoara, il luasem asa, dar nu speram ca o zana – auzi, Spiridoane, zana! – o sa intalnesc! E pentru dumneata“. Si mi l-a dat! Pe asta l-ai arestat, nea Virgileeee!
Antonia face o scurta pauza.
– Si proasta de mine i-am imprumutat zece mii de lei!