De Citit : Altele

Hipnoză regresivă?!

| 11 aprilie

 

Nu domne, nici gând; n-am nevoie!

Mă tot înnebuneşte unu’ , când ne întâlnim, presat de nişte nevoi ale mele, omu’ e bun în calculatoare, despre pisica lui. Cum că ce-a mai învăţat, că îl urmează prin casă la picior ca un ogar australian, că i se uită în ochi, îi citeşte gândurile şi înţelege tot ce-i spune, numai că nu vorbeşte. Adevărul e că omul a şi plecat puţin cu sorcova, deşi nu-i încă sezonul şi a început să citească numai despre mâţe. Are şi abonament la şapte reviste străine, de-alea de trei sute de pagini full-color fiecare, de îl înjură poştaru’ de mamă de zece ori pe săptămână când trebuie să i le distribuie. Îi şi dă mâna cu meseria asta a lui fără program, şefi, avertismente scrise şi alte pedepse, ba şi cu lucru la domiciliu. Ultima dată mi-a zis că rasa din care-i animalul lui minune e cea mai inteligentă, au făcut-o în laborator, s-au chinuit douăj’ de ani şi au luat ce-i mai bun de la toate, şi că s-a descoperit că nu-şi îngroapă treaba mare nu din motive de igienă, cum crede tot boborul şi doamnele de la coaforul din colţ – bine nu o să recunosc, dar se pare că şi eu am minte de coafeză – ci, pentru a-şi pierde urma şi a scăpa de inamicii lor din sălbăticie. Și oricum Viky, fata de la scaunul de lângă ușa chiar arată bine.

Acum sunt a doua zi după un parastas pe la Străuleşti 2, e la mama dracului cimitirul, undeva pe centură, spre autostradă, chiar în câmp, cred că erau cu cinşpe grade mai puţin ca în Bucureşti, am îngheţat ca un… hm, din ăla neîngropat, îmi mai luasem şi pălăria aia „oaţă” de piele, dar oricum a fost pentru unchiu-meu bun, singurul la peste 80 de ani din familie şi care mai era prin zonă până anul trecut. Aşa că se cădea, şi era absolut omeneşte uman, ca, odată ajuns la localul cel cu masa, să trag la măsea şi pentru ciolanele mele corespunzător îngheţate. Mult, bine, cu zgomot decent, fruntea plecată, „Să fie pomenit!”, şi cu spor. Problema e că nu prea mai ştiu ce s-a mai întâmplat după-aia. Mi-amintesc doar că trebuia, şi ulterior chiar s-a dovedit că am fost pe la un spectacol la „Nottara” cu câţiva prietenari, că probabil am trimis nişte mesaje injurioase la nişte foste vechi amice apropiate, iar acasă am găsit nişte chestii noi prin frigider.

Şi abia când am dat peste bonurile de Billa prin buzunare, a doua zi, am verificat data şi ora, se pare că eu am fost cel care a umplut frigiderul – sunt gospodar chiar şi înconştient! – mi-am dat seama că e cazul să mă bucur şi să trag o bere bună, că oricum nu mai pot de sete: sunt tare domnule, şi probabil că nu-s mulţi ca mine. Creierul meu gândeste pisicește ştergînd toate urmele. Cu ce m-ar fi ajutat dacă aş şti toate prostiile pe care le-am făcut ieri? Chiar aşa, cu ce?!…

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015 şi al volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la aceeaşi editură.