De Citit : Altele

La Bac

| 26 octombrie

Ideile sunt puternice. Prostia e la fel. Cât de abrutizat ajunsese învăţământul românesc pe vremea liceului meu, dacă toate comentariile la Limba şi Literatura Română erau învăţate pe de rost. Eu am avut noroc de o memorie cinematografică într-o oarecare măsură, asta ajutându-mă un pic.

Majoritatea învăţau fonetic, adică repetau prăpăditul de text până îi învăţau succesiunea sunetelor. Dar nu cunosc pe nimeni care să fi fost interesat de conţinutul acelor cuvinte.

Eu aveam idei. Învăţăm destul de puţin la toate materiile, atât pentru că mă ducea capul şi pricepeam repede cât şi pentru că încrederea alor mei m-a scutit de semnatul carnetului, or asta îmi dădea timp să mă joc, ori cu mingea, ori cu ideile.

Eu puteam să spun mult şi bine că Bacovia dezintegra limitele logosului prin logos, nu m-ar fi ascultat nimeni. Aş fi vrut să scriu în tonul dramatic al criticilor lui Eugen Ionesco. Dar nu m-ar fi auzit nimeni. Aşa că am lăsat baltă comentariile, trecând prin liceu cu note modice, inclusiv la română. Inventasem un sistem cu jumătate de cască de walkman şi casete de pe care îmi dictam variile subiecte la teze. Era de-ajuns.

La Bacalaureat însă, trebuia să fac o scamatorie demnă de mine. Mi-a picat, printre altele, Floare Albastră. Nu am copiat. Am pictat pe cele patru pagini de examen o demnitate istorică. De fapt pe doar două şi jumătate. Iar demnitatea era de fapt o naivitate de pe acelaşi etaj cu prostia. Fără să pot evalua corect importanţa situaţiei, am decis să nu repet ca un reportofon comentariul învăţat acasă, ci să uimesc comisia cu o idee proprie. I-am dat şi titlu. “Unirea simetrică a planurilor compoziţionale în ultima strofă din Floarea Albastră”.
Patru şi zece.