De Citit : Altele

Nostalgii și erezii

| 10 iunie

— Pun pariu ca sunteti geaman.
Magazinul de vechituri al lui Anatol, de pe Gabroveni, era numit, pompos, Anticariat. Intrasem doar ca sa ma apar de soare. In general, nu am nici banii, nici placerea de a achizitiona lucruri pretioase, misterioase ori doar incarcate pana la refuz cu amintiri sentimentale. Ma uit cu placere, imi imaginez oamenii care s-au atins de vechituri, dar nu vreau sa traiesc cu ele in casa. Cum spuneam, intrasem in hardughie, nu era nimeni, nici vanzatorul, nici vreun descoperitor de comori cu infatisare de client. Nimeni. M-am strambat in oglinda incetosata, mi-am plimbat degetul pe un patefon, m-am uitat prin binoclu, am admirat de la distanta niste pantofi de bal vechi de cel putin o suta de ani. Vocea a venit de dupa o perdea soioasa.
— Pun pariu ca sunteti geaman.
Amuzat, am recunoscut. Nu cred in zodii. Asteptam urmarea, incercarea pompoasa de a umple cu mister niste fraze goale. Dar Anatol s-a oprit si m-a invitat la o braga rece. Mi-a explicat ca mai mult decat sa ghiceasca zodiile nu stie nimic, da’ de ghicit, le ghiceste fara gres. Asa am facut cunostinta. Si ne-am imprietenit de la neincrederea comuna in zodii.
Anatol era gestionar, iar magazinul, n-o sa va vina sa credeti, era de stat. Pentru ca nu prea avea musterii, isi amenajase indaratul cortinei dindaratul tejghelei un soi de refugiu. Il prevazuse cu resou, ibric, un aragaz portabil si telefon. M-a invitat ceremonios in spatiul de refugiu si acolo am aflat, de-a lungul unui an intreg prin ce aventuri uimitoare trecuse. Parintii – mi-a spus – emigrasera dupa 1944 in Turcia. De acolo, se mutasera in Bombay, iar Anatol s-a dus la studii in Indochina. Fusese luat prizonier in Marea Galbena? „Ce cautai acolo?” „Pai, ma angajasem ca marinar.”
S-a intors in Romania in 1968, dupa evenimentele din Cehoslovacia. A fost cea mai mare greseala a vietii lui. Nici nu s-ar fi gandit ca asa arata comunismul adevarat. (Fusese comunist in tinerete!) Cand mi-a marturisit asta, s-a uitat in jur, foarte prudent, luand de martore toate vechiturile din magazin. In sfarsit, ii dadusera hardughia pe mana, dar si asta cu noroc, pentru ca avusese o aventura cu sotia unui inalt demnitar. Toata lumea a fost multumita.
Acum cica invartea afaceri in stil mare. Asta mi-a marturisit-o in 1987, dupa multe tatonari. De fapt, m-a intrebat daca nu am vreun colectionar de arta. Ce fel de arta? „Arta, dom’le, cu A mare. Dürer iti spune ceva?” Imi spunea, dar n-aveam. Am cautat, in mare taina, in dreapta si-n stanga. M-am intors intr-o sambata, sa-i spun, intristat, rezultatul. Era inchis, dar nu avea lacat. M-am intors si am privit peste umar. Am vazut cum se deschide usa si doi indivizi se strecoara afara. I-am recunoscut intr-o clipa. Erau securistii care-si primeau raportul saptamanal.