De Citit : Altele

Patria și volanul

| 29 ianuarie

 

Dați o tură, noaptea mai ales, de la Bra­sov la Sibiu. Am dat și eu un exemplu aproape la întâmplare. Adica un drum im­portant din România. O șosea din „țara cu cel mai mare ritm de dezvoltare din Europa”. Ani buni, drumul asta habar n-a avut că Revoluția din decembrie ‘89 a ie­șit victorioasă. În prostia lui, acest drum uitat de vreme, ca multe altele, credea că Nicolae încă mai traiește și n-are bani să repare drumuri pentru că plătește datorii externe și ajută tinere democrații muncitorești din Africa Centrală. Cu pu­țin în urmă, revoluția și vremea mileniului trei s-au rătăcit, bete, rupte de obosea­lă, și pe drumul ăsta.
Dar bucuria n-a ținut. Au rămas câțiva kilometri asfal­tați. Atât. Nu tu semne de circulație, nu tu marcaje. Vara nu s-a prea putut lucra pentru că muncitorii sunt in vacanțe. Noaptea nu se poate lucra pentru că mun­citorii dorm. Ziua, s-ar încurca circulația. Toamna iar nu se poate pentru că vin ploile și mun­citorii răcesc. Iarna e de înțeles, nici un tâmpit nu se apucă să facă drumuri. Găuri negre, scăpate din accelerato­rul de particule, rânjesc hâde și înfo­metate în milimetrica proximitate a asfaltului proaspăt. Atâta cât e. Stau gata să înghită orice mașină, orice vietate care n-are de lucru și se abate prin parțile alea.
Dacă esti suficient de naiv să treci pe acolo, te oprești și înțelegi, a mia oară, de ce i-a mers Stejarului din Scornicești atât de bine în țara asta. Pentru că se poate. Pentru că nimeni nu guiță nimic. Pentru că dacă ne rupem mașinile în gropi, dăm vina pe ceasul rău, nu pe vreun ticălos care apare pe la televizor și minte, rânjind, amuzându-se de cât suntem de proști. Pe bună dreptate. Proști și la fel de ticăloși. Într-o seculară complicitate cu fiecare șleahtă de mai­mu­țoi care ne încalecă. Într-un menaj multiplu, cu cine se nimerește, ne mai dă o bere și un foc de artificii, după care ne-o trage ca la balamuc și ne lasă borțoși. Borțoși de suficientă, fals patriotism, mitomanie și, cu voia dumneavoastră, prostie sclipitoare. De-aia e așa de mișto pe la noi. Totul se poate. Sau se pot.

Print Friendly