De Citit : Editoriale

Stimabile domn, ciuperci?

| 19 mai

Ciuperc!

Targ de provincie. Slinosenie. Caldura. Umezeala. Colcaiala. Loc numa’ bun pentru cresterea ciupercilor. Campanie electorala. Cetateni deliranti care au senzatia ca li se pregateste ceva. Oamenii sunt murdari, ponositi, mototoliti. Parca totul e jilav si pute. Mai e un pic si vin alegerile. Politaiul local face gainarii, e lacheul prefectului, i-ar beli pe toti daca ar fi dupa capul lui, dar n-are cum, ca si-ar da foc la valiza. Nevasta venerabilului sef de partid se tine cu dom’ prefect. Toata lumea stie chestia, dar e prea cald, prea umed, prea paguba-n ciuperci ca sa-i mai pese cuiva.
Ghinionul face ca o scrisoare de amor, din partea ibovnicei, catre dom’ prefect, sa cada in mainile Bestiei din opozitie. Incepe santajul si colcaiala prinde un pic de viata, devenind o serparie in care toata lumea traieste doar ca sa se miste. De nicaieri apare si-un nene beat. Ma rog, e si nene, si tanti, si copil, mai e si matol, nu stii ce-I cu el, parca toata lumea s-a adunat in dansul si-ar vrea sa strige ceva dar nu stie precis ce. Ar vrea si el sa afle cu cine voteaza. Sa i se spuna clar. Prefectul il ia la palme, Bestia din opozitie il dezmiarda patern, toata lumea trage pieile de pe el, asta, saracu’, cu ale lui. Pana la urma toata chestia se rezolva de la centru, din marea ciupercarie, degeaba se strofoaca ei pe plan local. Si se bea, nene, de bucurie, de tristete, de neintelegere, de… nevoie. O scrisoare pierduta, de Caragiale, in regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul de Comedie. Un spectacol incredibil. Desi e ditamai slagarul, parca auzi pentru prima oara ce spun personajele. Si razi, dar rasul iti mai sta si-n gat. Chestie rara. Si naucitoare. Tre’ sa vedeti lucrarea asta. Parerea mea.