De Citit : Altele

Un mitic, doi mici

| 25 aprilie

În codrii noştri verzi, de brad, cu ani în urmă, cercetătorii au descoperit oase de dinozauri pitici. Aşa erau dinozaurii prin părţile astea. Mici. Cei mai mici din lume. Peste mulţi ani, arheologii vor descoperi, tot aici, fragmente de autostrada. Şi va fi clasificată că „autostrada pitică“. Cea mai mică autostrada din lume. Vor mai descoperi urmele unei clădiri celebre, cunoscută sub numele de „Casa Poporului“. În imaginarul colectiv al poporului care a construit-o, era, ca dimensiuni, a doua clădire din lume. Prin urmare, cea mai mică clădire gigantică din lume. Dar şi în prezent, pe aici se pot face descoperiri spectaculoase. Cum ar fi nişte cupoane de pensie, care atestă că la noi se pot găsi cele mai mici pensii din lume.  Ambiţia asta istorică pentru recorduri nu ne dă pace. Suntem într-o competiţie spectaculoasă cu vecinii bulgari care, totuşi, n-au nicio şansă de a ieşi victorioşi. E competiţia pentru obţinerea recunoaşterii unanime a faptului că avem cel mai mic nivel de trăi din toată Europa Unită. În goana noastră seculară, de a doborî record după record, am obţinut o nouă victorie istorică. De dată asta, cu echipa naţională de fotbal. Am obţinut cele mai mici rezultate din lume la meciuri amicale. Şi lucrurile sunt departe de a se opri aici. Avem sate cu cel mai mic curent electric din lume. Studenţii noştri copiază la examene de pe cele mai mici fiţuici din lume. Celebrele noastre staţiuni montane fascinează turiştii străini cu cele mai mici părţii neluminate şi neamenajate din lume. La Marea Neagră avem cele mai mici plaje murdare din lume. Avem şcoli cu cea mai mică apă curentă din lume. Şi, tot la noi, trăiesc oamenii de ştiinţă şi cercetătorii cu cele mai mici salarii de mizerie din lume. Acum o să inaugurăm cele mai mici manifestaţii de protest şi cea mai mică greva generală din lume.

Print Friendly