De Citit : Altele

Un pic de pesimism, de toamnă

| 08 octombrie

 

Noi, oamenii, semănăm cu plantele. Unora ne place să ne desfătăm la soare, extrovertiți și veseli. Altora ne priește umbra și umezeala sentimentelor. Unii stau drepți și înalți, nepăsători la buruieni, altii ne întindem după orice din jurul nostru. Rădăcinile unora înțeapă în adâncul pământului, acolo unde, altădată, creșteau alte plante. Altii abia se-agață în neștiut, preferând să se încolacească de-a lungul aracilor viitorului. Unii facem flori. Niciodată mereu. Nu. Dar uneori ne merge asa de bine, ne e asa de primavară, că ne apar deasupra capului flori, ca niste gânduri sănătoase. Toți crestem întai în sus. Apoi majoritatea ne oprim. Unii căutăm curiosi apă în pământul plin de mister, lasând-o să ne tot nască, de mii de ori într-o clipă. Alții se ofilesc.

Rămân în picioare dar se usucă, iar gândul nu le mai naște flori. Unii ne aruncăm în vânt semințele, fără să ne pese de roade, măcar știm c-am împrăstiat ce seamănă cu noi. Altele mimează altruismul doar ca să înhațe, flămânde, albine. Unii suntem urâți. Asa zice lumea. Dar e doar iarna. Într-o zi o să uimim cu culorile pe care le avem, acum numai în crengi. Alții sunt frumoși tot timpul. Și lumea îi invidiază. Nu știe că ar vrea să mai lase din povara verde, să își mai întindă și ei crengile, să-și permită să se slutească. Unii-avem crengi rupte. Unii dintre noi ne-am dus așa de sus că ne rupem fără ajutor. Altora ne place să rămânem pe pământ, viguroși, independenți. Și toată grădina asta e atât de frumoasă la privit, doar atâta vreme cât înțelegem că noi, oamenii, semănăm cu plantele. Și că gradina rămâne frumoasă. Doar câtă vreme reușim. Să privim unii la alții. Fără să plivim.

Print Friendly