Evenimente : Film

Neinfricata / Brave 3D Subtitrat

Neinfricata / Brave, cea mai noua animatie marca Pixar a debutat vitejeste in box-office-ul american ajungand la incasari de aproximativ 175 milioane de dolari americani, in doar doua saptamani de la lansarea in cinematografele din Statele Unite Ale Americii. Mai mult decat atat, Brave este cel de-al 13-lea film Pixar la rand care debuteaza pe locul intai in box office-ul american. Astfel, prin contributia Brave, Disney au devenit primele studio-uri de productie cinematografica care au atins pragul de 1 miliard de dolari in incasari, de la inceputul anului 2010 pana acum.

Haioasa animatie 3D Pixar va sosi pe marile ecrane din Romania incepand cu 17 august, iar coloana sonora in limba romana este interpretata de binecunoscuta cantareata Paula Seling.

Brave este povestea incapatanatei printese Merida, fiica Regelui Fergus si a Reginei Elinor, o arcasa iscusita si o fire razboinica, gata oricand sa lupte pentru ceea ce isi doreste. Decisa sa isi croiasca propriul destin, Merida sfideaza un obicei vechi de cand lumea, stabilit de regii scotieni, iar actiunile nesabuite ale Meridei provoaca haos si furie in intregul regat. Atunci cand printesa cere ajutorul unei vrajitoare pentru a-si indeplini dorinta, un blestem cumplit se abate asupra familiei regale. Astfel, Merida trebuie sa dea dovada de curaj si sa-si foloseasca talentele si resursele pentru a dezlega blestemul inainte sa fie prea tarziu. Pe masura ce se lupta cu puternica vraja, Merida devine o eroina si invata semnificatia curajului adevarat.

Regizorul Mark Andrews explica: “Brave este despre incercarile unei adolescente de a se regasi pe sine. Mai bine zis, este despre conflictul dintre cum o vede lumea pe Merida si cum se vede ea pe ea insasi. Curajul adevarat izvoraste din interior.”

,,Neinfricata”/” Brave” este o poveste animata spusa cu haz si cu un accent scotian fermecator, care va fascina spectatorii de toate varstele si ii va purta pe frumoasele meleaguri ale Scotiei, unde vor trai alaturi de incapatanata, razboinica si rebela printesa Merida o aventura de neuitat.

Despre Cineforum
Forum Film Romania, compania care se ocupa incepand cu anul 2010 de distributia titlurilor Disney si nu numai, administreaza continutul platformei integrate de comunicare www.cineforum.ro. Acest site va asigura o mai buna comunicare atat cu partenerii, cat si cu jurnalstii si cu iubitorii de filme. Cineforum are ca scop oferirea celor mai noi materiale despre filmele ce urmeaza sa apara si despre cele ce sunt deja prezente in cinema. Pe blog puteti gasi diverse informatii: de la recenzii si articole pana la concursuri cu premii. Materialele ce se regasesc pe site sunt complete si foarte bine structurate, oferind un acces continuu la detalii ale filmelor distribuite de Forum Film in Romania.