După vernisarea celor două expoziţii personale în anul 1972, în Bucureşti şi respectiv în anul 1973 în Oradea mi-am dat seama ce important este pentru un artist fotograf existenţa în oraşul său, a unui Fotoclub, în care să aibă posibilitatea confruntării şi consultăriii directe cu alţi artişti fotografi.
Acest lucru m-a impulsionat , în mod direct şi să m-a ambiţionat pentru infiiţarea iniţial a Foto-cine Clubulu „NUFĂRUL”, devenit ulterior CLUBUL FOTOGRAFIC „ NUFĂRUL „. Un loc potrivit desfăşurării activităţilor ne-a fost oferit de Clubul „ Poligrafia”, condus de Bajusz Ştefan şi de Sindicatul Intreprinderii Poligrafice „ Crişana „ din Oradea, în fruntea căruia se afla chimista Edita Fórizs.
Ca cel mai tânăr dintre fondatorii clubului mi-a revenit de la început o misiune dificilă , mai ales după ce am fost ales conducătorul noului Fotoclub.
Acum, după parcurgerea celor trei decenii în fruntea acestui Fotoclub, sunt impresionat de volumul mare de muncă desfăşurat la acesta şi energia personală depusă pentru această Organizaţie.
Deasemenea , am fost nevoit să aduc sacrificii deosebite , renunţând nu odată la obligaţiile familiare şi la cele personale de artist fotograf, în favoarea Fotoclubului.
Mai mulţi m-au întrebat, de ce ? Răspunsul meu a fost că: jumătate din mine este acest Fotoclub.
Cred că acest lucru am reuşit să-l demonstrez în acest interval. În ciuda faptului că jumătate din existenţa Fotoclubului, s-a desfăşurat în perioada comunistă, activităţile clubului au fost sprijinite permanent şi în această perioadă de oficialităţile locale şi judeţene, care au văzut arta fotografică orădeană , orientată spre cea „ apuseană”. Fotoclubul nostru a devenit vestit în ţară şi prin faptul că în Oradea am putut expune şi fotografiile de nud, lucru care în multe judeţe nu era posibil.
Odată cu schimbările survenite după anul 1989, s-a îndeplinit un mare vis al membrilor ,obţinând statutul de persoană juridică independentă , prin Hotărârea nr. 45 / 1990, acordată de Judecătoria Municipiului Oradea.
Dacă mă întrebaţi ce a fost frumos în această perioadă de trei decenii, răspunsul meu este scurt : totul, chiar dacă au fost momente de criză, totuşi prin muncă perseverentă acestea au fost depăşite.
Şi ce a fost mai puţin plăcut ? Decepţia creată de atitudinea egoistă a unor membrii ai clubului, faţă de interesele majore ale Organizaţiei noastre , precum şi pierderea prematură , prin trecerea în eternitate ,- a unor colegi deosebit de valoroşi.
Dacă mă întrebaţi ce reprezintă pentru mine acest Fotoclub, l-aş defini ca fiind un atelier deschis, atât pentru mine cât şi pentru membrii clubului, orientat spre lumea întreagă, indifirent de nivelul de dezvoltare sau de regimul politic al acestora , un atelier care are la bază corectitudinea şi sinceritatea partenerilor.
Pentru mine clubul este elementul de referinţă, dătător de forţe creatoare, în care un rol important l-a avut atitudinea plină de înţelegere a soţiei şi a familiei mele, cărora le mulţumesc şi pe această cale.
Ştefan Tóth A.FIAP