De Citit : Altele

Anunţ important!

| 22 octombrie

Am scris şi eu o carte, ca tot omu’-n ziua de azi. Nu, nu poezie, aici i-am lăsat pe ceilalţi 80%. Au urmat nenumărate cereri în căsătorie, toate de la top-modele cu IQ de peste 270, Sharon Stone ar păli de ruşine, propuneri de întâlniri romantice dar serioase, cafele cu vorbăria aferentă şi conduceri pe sub clar de lună prin toate locurile cu ştaif din Centrul Vechi, e drept, una a fost la o cofetărie, de’, domnişoară serioasă, în etate şi cu lacrimi în colţul ochilor la despărţire, telefoane anonime în miez de noapte, ba chiar şi un portar deja zăpăcit şi cu o cerere de demisie depusă la registratura asociaţiei de bloc. Ok, îl înţeleg pe deplin, nici eu n-aş rezista cu o mumă a pădurii acasă, să conduc zilnic cel puţin douăzeci de gagici onorabile la un cetăţean care aduce chiar bine din profil, cu o murătură. Da, adevărat, pe uşa lui scrie că e scriitor. Am auzit chestiile astea când am mers pentru două minute în toaleta aferentă locului său de muncă, cum intri în bloc pe stânga. Mi se desfăcuse fermoarul de la pantaloni, tocmai plecasem de acasă şi nu se cădea să remediez în public; vorbea cu un prieten apropiat, Vasile, iar pereţii, din rigips…

Ba şi mai mult de-atât: au fost cinci persoane, onorabile şi cu contur plăcut simţurilor mele care s-au îndragostit subit şi temeinic de mine, numai citindu–mi cartea; iar una chiar şi-a zugravit iubirea într-o plachetă de proze fantastice, avându-mă ca personaj.

M-am mai ales, şi cu altceva; ce-i drept în dar şi în contrapartidă. Total fix douăzeci şi şapte de cărţi cu autograf de autor: nouăşpe de poeme, una de citate celebre din existenţa personală iar restul de amintiri din viaţa grea dusă cu el sau ea până la divorţ.

Frate, mie nu-mi plac poeziile, nu-s pe gustul meu, sigur nu pentru că am căzut la BAC din cauza lor, acolo a fost altă poveste, iar frustrările unora de după o viaţă de calvar cu fostul/fosta, chiar nu mă interesează.

Deci, vă rog frumos: nu am cărţi de dat, nu sunt distribuitor, le găsiţi la librărie. Nu beau cafea, nu citesc decât proză, iar dacă sunt interesat de vreo carte, mi-o cumpăr singur, nu-i nevoie să facem schimb. Nu sunt nici în căutarea unor muze.

Dar dacă totuşi insistaţi, mă găsiţi la tel 0745774…., ştiu şi un loc discret unde se poate lua un frappe bun…