De Citit : Editoriale

Brazda lui Novac – Dizzy

| 03 noiembrie

Sunetul patrat…

Domnul de astazi, adica Brazda lui Novac, cunoscut restransului grup de prieteni ca Victor Popescu. Dupa o tinerete zbuciumata si presarata de punk in mare parte, odata ce a incheiat conturile cu pubertatea, domnul Popescu a luat drumul capitalei unde a urmat facultatea de arhitectura. Intre timp focul care-l ardea pe dinauntru l-a cam mistuiut si s-a indreptat incet si sigur inspre productia muzicala si mai ales sound design.
Toata muzica pe care am ascultat-o pana acum de la Brazda lui Novac suna incredibil de frumos. Desi peste tot planeaza aerul digital si de sunet programat pana apropape de apoplexie, totul este extrem de cald si armonic. Brazda lui Novac este unul din putinii artisti la care fac un mare efort sa-mi dau seama de influentele lui, dar as putea sa ghicesc ca prin urechi i-a trecut foarte mult post-punk de prin anii ’80 si ca a filtrat totul prin ce a insemnat IDM-ul de pe la jumatatea anilor ’90 pana prin 2000, dar toate astea sunt mai mult decat evidente. Asa ca ma intorc elegant la „Dizzy“, albumul proaspat lansat. Imi place ca identitatea sonora Brazda lui Novac este in acest moment foarte clar cristalizata. Da, se poate incadra undeva prin marele curent IDM! Sunetul digital isi gaseste paraindaratul in cel analog. Ca sa descriu mai usor, cu riscul de a ma repeta in concluzie, ce se intampla pe „Dizzy“ dau si eu un exemplu cat se poate de tamp: Ghost in the Shell! Si da, ma refer chiar la animatia in cauza, care foarte indirect trimite la Descartes, cum ca orice e construit pe o tulpina logica ce evolueaza continuu, o sa apara la un moment dat si o component metafizica. Sper sa nu par vreun bou! In schimb, foarte recomand ultimul Brazda lui Novac, adica „Dizzy“!