De Citit : Editoriale

Cinci saptamani in black box

| 21 septembrie

dansul e din nou la moda

De cand Centrul National al Dansului Bucuresti si-a pierdut sediul (extirpat, ca o tumoare, din coasta Teatrului National) miscarea de dans autohtona a mai mers o vreme ca o gaina careia i s-a taiat capul si mai face cativa pasi prin batatura. Dupa o amorteala care a durat ceva vreme, au inceput sa deschida primele spatii independente. subRahova, Cartierul de Dans, mai recent, ZonaD, au incercat sa umple golul lasat de cele trei sali ale fabulosului sediu al CNDB-ului.
Pe 21 septembrie va avea loc primul spectacol intr-un loc nou, WASP, care promite sa aiba cat mai multe dintre facilitatile vechiului fief al dansatorilor, ceea ce inseamna mai mult decat un covor de dans. WASP se va deschide cu ocazia celei de-a 7-a editii a festivalului eXplore. eXplore dance festival ramane unicul eveniment important din zona performance-ului si dansului contemporan, propunand nume importante de artisti straini, o trecere in revista a scenei romanesti grupate sub numele Platforma Ro, workshop-uri (de light design, hip-hop, critica de dans), conferinte, proiectii de film, instalatii vizuale si sonore cat si socializarile atat de necesare recoagularii unui grup si asa restrans de oameni dispersati de orgolii si vitregiile vremurilor. Cea mai buna veste este ca festivalul tine 5 saptamani. A inceput pe 15 septembrie, cu A small guide on how to treat your lifetime companion <https://vimeo.com/37595394> si Transformability si se va termina tocmai pe 21 octombrie cu Dry Act #2: South Domino.
Climaxul acestei editii il va constitui spectacolul booty looting al companiei Ultima Vez. Recomand zilele de productii romanesti si piesa slovenului Janez Jansa care, alaturi de alti doi artisti, si-au schimbat numele dupa cel al primului ministru sloven. Se intorc vremurile bune ale dansului contemporan? Habar n-am.