De Citit : Editoriale

Cum Martisorul e ultimul gest artistic anonim al romanului

| 07 martie

Martisorul frate cu romanul

Cum sta mai prost unui eseist, am pus ideea in titlu. Cum formatul este stramt cred ca o sa ma descurc explicitand-o. Adica argumentand-o. Martisorul e o sarbatoare veche de cand lumea. E neolitica, celebreaza aparitia soarelui si multa vreme (pana in secolul XVIII), anul nou incepea intr-un mod mult mai normal pe 1 martie. Are sens, nu stiu daca ati vazut ruptura dintre “lumi” de pe data de 28 februarie. Eu am simtit-o pana-n maduva sufletului. Snurul alb si rosu e o sinteza simbolica a acestui miracol al renasterii care, in fiecare an e si un spectacol jenant al carnii. Mugurii cleiosi se profileaza pe cerul kitschos de bleu, tot pasaretul piuie si guguie, bancile din parcuri sunt pline de fluidele saruturilor, miroase a pamant reavan si a zambile dar si a cacati dezghetati de caldura zeului galben. E normal sa existe si o ramasita de ritual ancestral prin care amulete solare sunt schimbate intre sexe. E un gest ritualic care inca functioneaza (doar la noi si la bulgari) si care are o interesanta nota artistica fiind inca un gest simbolic anonim. Cum era in vechime cand arta mai functiona. Daca va duceti in magazinul Taranului Roman (un magazin genial de altfel) veti vedea ca majoritatea obiectelor folclorice au o semnatura. Creatorul folcloric contemporan nu mai e anonim. El a imprumutat orgoliul artistilor moderni care semneaza si isi construiesc o cariera in jurul mestesugului. Asa ca nu prea inteleg obida unor artisti “sociali” care considera martisorul un mod de exprimare sub demnitatea lor.

In alta ordine de idei vreau sa vad cum Calul lui Codre capata un rosu menstrual sub crupa precum Teapa a capatat rosul corector ce o face macar amuzanta.