De Citit : Editoriale

Degete in asteptare

| 25 august

tag me baby one more time

S-a dus vremea albumelor foto. Se prafuiesc, ocupa loc. Locul lor e in hard-uri, alaturi de filme/muzica/texte. Hartia a pierdut batalia cu jpg-ul, la fel cum si, de mult albumul pe CD a pierdut batalia cu mp3-ul. Dar cine se mai uita pe propriile poze? De la aparitia comunitatilor on-line facem poze nu pentru noi, ci pentru ceilalti. Sunt parte importanta a avatarului nostru, a strategiei noastre de seductie. Nu-mi displace sa apar in fotografii.
Tresar placut surprins cand vad ca sunt tag-uit la cate-o petrecere de acum 7 – 8 ani. Am descoperit astfel ca apaream in acelasi cadru cu oameni pe care aveam sa-i cunosc si sa ma imprietenesc peste ani de zile. Cu toate astea, aplicatia Facebook care detecteaza fetele utilizatorilor, in fotografii postate de prieteni, e inceputul unei mari amenintari. "Recunoasterea automata a trasaturilor fetei este o incalcare a intimitatii. Chiar si o companie care opereaza la nivel global trebuie sa respecte asta“ sustine Johannes Caspar, directorul agentiei germane care a facut sesizarea.
Dintre toate albumele de fotografii, exista unul monumental, cel al fotografiilor in care am aparut din intamplare, in spatele unei familii de chinezi in Trafalgare Square, prins in cadrul unor venezueleni care nu vor sa uite ca au fost la Fontana di Trevi, imortalizat de un hipster care se straduia sa faca o poza artistica in Cismigiu ori bagand un cub de lemn in gura in timp ce Florica zambea cu toti cei doi dinti in fata aparatului educatoarei. Fiecare dintre noi are acest album. De cand orice device are o camera foto, iar un deget pandeste in apropiere, nu va trece mult pana cand toti oamenii din lume vor aparea in cel putin o fotografie, cu tag-ul de rigoare. Orice prezenta in spatiul public va fi automat identificata. Cine isi doreste acest lucru?