Vreau terase nu Facebook!
Am vazut zilele trecute ultimul film de Woody Allen – "Midnight in Paris“. E un cinema bulevardier, fara prea mare anvergura, dar care pune o problema ce-mi tot scobeste sufletul in ultima vreme: cand stim ca petrecem momentul cel mai intens din viata noastra. Care este perioada culturala de aur a unei tari? Unde v-ati parasuta in timp? In perioada "Junimii“ sa vedeti cum se distrau Ion Creanga si Eminescu? Intre razboaie, sa asistati la cursurile lui Nae Ionescu si sa discutati cu Eliade, Cioran, Tutea and co? Sau sa-i intalniti pe Tonitza, Tuculescu, Brauner, Iancu sau Tzara? Trecutul e tot timpul rodul proiectiilor noastre mitologizant nostalgice. Sunt convins ca a existat un moment de intensitate maxima prin anii ‘60-’70 pe terasele Bucurestiului unde bea Nichita Stanescu si Virgil Mazilescu la fel cum dupa ‘89 un alt punct de reper interesant era Terasa Muzeului Literaturii unde se intalneau plasticienii cu poetii si filosofii intr-o boema continua.
Experienta mea directa tine de prima decada a noului mileniu cand locurile unde se mutase noua generatie erau Green Hours, Cafe Amsterdam, Club Web sau Ota. Acum pare sa se petreaca ceva pe la Atelierul Mecanic. Cred totusi ca recent s-a schimbat si felul socializarii. Avem din ce in ce mai multe instrumente prin care interactionam si din ce in ce mai putine locuri in care o facem. Iar Facebook-ul a demistificat totul. Gata cu intalnirile destinale, gata cu surprizele culturale de pe terasele-catacombe cu vita de vie ale Bucurestiului. Dai o cautare pe Facebook si te-ai lamurit. In alta ordine de idei, ce-ati zice sa vindem Paiatele lui Bolborea, Calul lui Codre si Teapa lui Ghildus si sa cumpam aur pentru tezaur ca sa scapam de criza care ne determina sa scobim muntii la Rosia Montana?