Dincolo e de aparente e o aparenta mai apasata.
Cocotat in varful patului, copilul isi extrage cu incapatanare mucii din nas si-i mananca tacticos. Surioara lui, ceva mai maricica, isi face temele. Scoate o limba lunga si roz-bonbon, in timp ce deseneaza bastonasele. Ele o fac sa viseze si sa se incapataneze in acelasi timp. In vis, sunt toiegele fermecate ale zanei bune. Din pacate, niciunul nu seamana cu celalalt.
Alaturi de ei e ingerul. Bucalat, golas, cu aripioare de flutur. El sta oarecum retras. E cocotat pe perete, astfel incat copiii sa nu-l vada, dar sa-i simta prezenta. Face parte din categoria ingerilor dolofani, cu misiuni usoare si induiosatoare. Zambeste mult, vorbeste putin, dar inspira o deplina incredere, dupa imprejurari. Acum e un moment nimerit. In spatele tuturor personajelor, troneaza un perete alb galbui, pe care o mana de caligraf a scris cu multa arta: "Voiu veghia asupra familiei tale cu toata puterea Mea".
Exact in clipa in care tu, cititorule, citesti aceste randuri, peretele cel alb-galbui devine cafeniu, apoi se aprinde. O flacara mocnita scrie un cerc nergulat, prin care iese fum. Ingerul sufla din toate gropitele asupra focului. Naivul, nu stie ca invie palalaia, fara voia lui. Incendiul sporeste. Fetita se apara cu bastonasele. Naiva! Bastonasele rascolesc jarul, eliberand fiara fierbinte. Numai cel mic isi scoate mucii din nas ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Palalaia se apropie de obrajorul lui, dar lui nu-i pasa. Mucii sunt mult, mult mai importanti. Si gustosi. Intr-o incercare disperata de a salva ce se mai poate, ingerasul incearca sa faca pipi. Rezultatul e ca litografia veche si in flacari se desprinde, dimpreuna cu cei trei, iar camera se umple de fum.
Din fericire, in camera adevarata, nu-s decat un mos si o baba uitati de lume. Putem zice, pe drept cuvant, ca s-au ratacit in povestea noastra.