De Citit : Editoriale

Inainte si Dupa Interpol

| 08 aprilie

viata curge la fel

Zenith se afla intr-o zona muzicala a Parisului. De la iesirea de metrou de la Ponte de Pantin pana la portile Zenith-ului niste baieti mai arabi, dupa ten, du­pa port, ne-au fluturat bilete. Aveam. Le cumparasem de pe e-bay cu 28 de euro fata de cei 35 oficiali de la un baiat pe nume Sebastien sau Fabien sau Lucien sau Prezbiterien. Din supermarketul Leader Price pana in fata bodyguarzilor de la intrare am consumat pe fast-forward trei beri care mi-au oferit starea necesara pentru a ma cufunda intr-o mare de oameni. Dupa trupa din deschidere a urmat o pauza de maximum 15 minute in care publicul a inceput sa se agite usor. De multa vreme n-am mai vazut atatia indivizi cuminti adunati la un loc. Cea mai mare parte pareau veniti de la serviciu. Cred ca media de varsta era in jur de 25-30 de ani, ceea ce mi-a adus aminte ca Interpol au scos primul album acum noua ani.

Cu exceptia single-urilor, Lights si Barricades, nu-l ascultasem pe ulti­mul, asa ca m-am pregatit pentru o sesiune de piese in prima auditie. Care au sunat foarte bine. Daca inchideam ochii parca ascultam un jam-session cu The Chameleons si Joy Division, energi­zati de un baterist pe amfetamine. Intre timp dadusem 4 euro pe o singura bere, pe care am baut-o incet, ca pe coniac. Vocalul nu s-a obosit prea tare sa comunice cu publicul, dar a spus la un moment dat ca-i multu­mes­te lui Matthew Dear ca a cantat in deschidere. Mi-am avut momentul juisant pe Rest My Chemistry, urmata in mod suprinzator de arhicunoscuta Evil pe care credeam ca o vor pastra pentru bis. Un concert bun, curat, corect, ca toate lucrurile mainstream de aici. Perfect pentru un public linistit, care n-a varsat un strop de transpiratie pentru a face atmosfera. La iesire, baietii aia mai negriciosi vindeau printuri mari cu Interpol. Mais où sont les affiches Bravo d’antan?