De Citit : Editoriale

Inca o misiune

| 22 decembrie

Mission: Impossible – Ghost Protocol isi face datoria fara sa exceleze.
Aflat intr-o cadere de popularitate, Tom Cruise s-a intors la sinecura reprezentata de seria Misiune imposibila. Cel de-al patrulea episod e un vehicul functional si curat, dar care nu prea iese din rand. Daca, in episodul precedent, obiectivele „imposibile“ ale intrarilor prin efractie executate de Ethan (Cruise) si de echipa sa erau (in prima jumatate a filmului) Vaticanul si (in a doua jumatate) un zgarie-nori din Shanghai (cel mai inalt din China), obiectivele de-aici sunt (in prima jumatate) Kremlinul si (in a doua) un zgarie-nori din Dubai (cel mai inalt din lume).
O diferenta mai serioasa fata de episodul trei este ca acela avea un personaj negativ puternic (jucat de Philip Seymour Hoffman), pe cand acesta n-are. In plus, miza misiunii lui Ethan e prafuita – evitarea unui razboi nuclear intre Rusia si SUA. Premisele seriei – predilectia personajelor de a se deghiza si complexitatea muncii lor in echipa (la fel de dependenta de sincronizare ca a unor trapezisti) – au de ce sa stimuleze un regizor la coregrafierea unor scene de actiune (si totodata de farsa) complexe, iar experienta anterioara a regizorului Brad Bird (in domeniul animatiei: Ratatouille, The Incredibles) parea sa promita mult in directia asta, dar lucrurile nu devin niciodata atat de imaginative cum ar trebui. Printre momentele de varf (care, asadar, nu sunt chiar de varf) se mai numara o (semi-comica) rascoala-in-puscarie, o (la fel de jackie-chan-esca) lupta corp la corp pentru o servieta, printre masini care tot aluneca de pe niste rampe, si un (elegant-mascaradesc) montaj paralel cu doua camere de hotel in care echipa lui Ethan, impartita in doua, e angajata in negocieri simultane sub identitati false.