A dat norocul peste mine. Avea peste 100 la ora.
Acum cateva luni o baba pe nume Anne Bretagne mi-a trimis un mail unde era si o poza. Parea o femeie trecuta de prima batranete, fugita din reclamele la clei de lipit proteza, una pe care, daca ai vedea-o pe strada si ai fi cu un prieten, tu sau el sigur ati exclama: Cred ca era asta o bunaciune in tinerete! Ma rog, acum e doar o babaciune, din cele cu parul alb, prins in dezordine la spate, ca-n vremurile cand o ardea hippie.
In primele mesaje, Anne – pot sa-i spun asa, doar imi scrie de atata timp – imi zicea ca a dat norocul peste mine. Noroc cu basculanta, de-ala bio, de la sibieni, doar ca eu nu stiam in ce consta. Bineinteles, doamna Corega stia. Deci, eram norocos, dar ca sa aflu ce si cum trebuia s-o caut pe ea si, lucru important, sa-i trimit 79 de roni. N-am cautat-o. Cu banii astia, in ziua de azi, iei doua ca ea si la un sfert din varsta ei. E drept, doar pentru o ora.
Anne cred ca e si putin proasta. In loc s-o puna pe nepoata-sa sa-mi scrie, cu o poza de deschidere la care sa exclam ca-n Libertatea: Nepoata lui Anne, ce-ti mai place sa ai tatele mari!, am primit mail tot de la ea. De data asta Anne era putin ofuscata, putin nervoasa si inca putin rautacioasa. Imi zicea ca norocul asta vine, dar mai si pleaca. Ca daca nu-i dau ei 79 de roni totul se duce de rapa si raman acelasi sarantoc. Hai, sictir, Anne, babaciune sarlatana! – mi-am spus in barba. Ei bine, zilele trecute, Anne nu a mai avut rabdare cu mine si mi-a trimis un mail de amenintare: destinul si deciziile pe care le luati nu va afecteaza numai pe dumneavoastra, domnule Mihai (zi-mi Misu, ca la frizeri), ci si pe cei dragi dumneavoastra.
Asa ca, daca veti vedea la televizor pe unul care taraste de par o baba dupa el prin oras, sa stiti ca eu sunt.