De Citit : Editoriale

Moartea, dupa cum bate vantul

| 25 martie

In Japonia si in lumea intreaga, dupa catastrofa nucleara de la Fukushima, particulele radioactive umbla brambura, duse de vant. Moartea poate sa cada pe pamant sau sa iasa din fundul oceanului, oriunde, in orice clipa.

Cine a oftat usurat, uitandu-se pe harta cat de departe e Japonia, e un naiv. Si un mare idiot. Chiar daca lucrurile ar reveni la normal la centralele de la Fukushima, raul e facut si vom avea de tras multa vreme. Noi toti, nu numai bietii japonezi! Foarte bine daca vantul a imprastiat peste Pacific primele elemente radioactive scapate din reactoare, locuitorii de la Tokyo si din alte orase japoneze au scapat de primul val de contaminare. Dar nici macar asta nu e sigur, si oricum nu au scapat de urmatorii nori radioactivi. Iar ce s-a imprastiat peste ocean a ajuns in mod sigur pe undeva, prin padurile din Canada, sau sunt pe drum si vor intra in fructele si legumele din Turcia sau in graul din Baragan sau in pestii pe care-i vom manca mai curand sau mai tarziu.

Cum de s-a putut intampla asa ceva dupa Cernobal, de la care au trecut 25 de ani? Pai uite bine, din lacomie si prostie: normele de securitate la centralele nucleare nu sunt suficient de stricte, sau pur si simplu nu se aplica, din considerente asa zis economice. Adica sunt bani de furat, bani pentru fite, pentru arme, pentru prostit popoarele, dar pasamite nu ar fi si pentru renovarea la timp a reactoarelor. Asa ca traim cu niste bombe cu coaja subtire, de multe ori invechite, semanate pe te miri unde pe langa casele oamenilor, uneori prin zone seismice…

Nu stiu daca se poate renunta la energia nucleara, ar trebui schimbat tot sistemul bazat pe supraconsum si speculatie, dar avem cu siguranta, noi toti impreuna, parghiile pentru a impune masuri de securitate mult mai drastice.