Pe-un picior de plai, într-o parcare cu alai, exact în faţa blocului 38B, Mioriţa Calomfirescu, Mio, cum a descoperit că îi place să fie alintată, de profesie domnişoară, şi-a descoperit în Ilie Moromete, brusc, la abia 48 de ani, prima iubire. E adevărat, el ştia doar de 37, aşa scria şi pe profilul ei de pe Sentimente.ro, şi nu-i vina lui, Mio chiar se ţinea bine. Meteoroloagă la INMH, undeva pe la Băneasa, profă de geologie după program, la Universitate, în clădirea aia din spatele Teatrului Naţional, stătea cu coana-mare, octogenară, şi cu o pisică pe care o vedea ca pe copilul ei, la ultimul etaj al unui bloc-turn din Militari. Fără stres, copii sau nopţi pierdute. E adevărat, mai avea şi o relaţie personală cu Dumnezeu, cu care se întâlnea de câteva ori zilnic. Şi săptămânal, la slujbă, duminica, fix patru ore la biserica Sfântul Anton.
Totul mergea conform planificării socrului mare, care ţinea bine-n frâu evenimentul şi rezolva rapid orice problemă, de parc-avea trei perechi de mâini. Încă puţin şi va fi „doamnă”, visul ei de când avea opt ani. Nuntaşii erau fericiţi şi relaxaţi. În maşini, cu geamurile coborâte, era un noiembrie cald, aşteptau semnalul pentru încolonare. Urmau să plece în câteva minute.
Ilie a trântit uşa fericit, a băgăt cheia în contact şi a vrut să aprindă farurile: „Aşa se cade, să simtă toată lumea de pe stradă evenimentul”. Dar nu se ştie cum, deşi îşi cunoştea bine maşina, de nouăsprezece ani, de când o luase de nouă, din fabrică, se dusese chiar el cu RATA la Piteşti, n-a apăsat pe lumini, ci a claxonat. Un sunet gros, ca de vapor; şi toată lumea a încremenit.
După câteva secunde de derută, Mio se loveşte cu palma de frunte şi strigă din toţi bojocii: Anvelopele! N-avem anvelope de iarnă!…