tantarul lui sterian
Intr-o seara, in timp ce stateam la masa intr-o gradina si scriam texte ca acesta, am dat sa ma ridic. Mi-a fost imposibil pentru ca partea inferioara a picioarelor mele era acoperita de un strat gros de tantari. Practic aveam un pantalon facut din denim si insecte. Printre putinele avantaje ale corpului meu e toleranta la tantari. Detin un tip de sange care nu e foarte atragator. Adica, daca ar avea de ales, s-ar duce intotdeauna la celalalt, indiferent de cum arata fata lui. Nu se asaza pe mine decat atunci cand nu au de ales. Ce ma deranjeaza la ei nu e piscatura, ci bazaitul. Nu inteleg de ce natura i-a inzestrat cu acest stupid mijloc de avertizare care-i da de gol de fiecare data cand isi cauta de mancare. Daca vampirii ar fi la fel de galagiosi, atunci n-ar mai fi niciun vampir pe Pamant. Nu stiu ce cauta tantarul in jurul capului cand tot ce e bun e mult mai jos. Daca ar ajuta la ceva, mi-as trasa sageti indicatoare catre portiunile corpului cele mai indepartate de urechi. Nu stiu pe nimeni care sa simpatizeze aceste fiinte natangi. Exista nenumarate asociatii pentru protectia animalelor si niciuna pentru protectia insectelor. Sunt oameni care urasc atat de tare tantarii incat au propus ca in fiecare oras sa fie amenajate mici camere de gazare. Sau sa fie umflati artificial si folositi ca fluturasi pentru partidele de badminton. Din mici si iuti sa devina lenti si elastici. Cel mult mi-ar placea sa las un tantar lipit intre doua vene si, aidoma magarului lui Buridan, sa moara de foame pentru ca nu se poate hotari din care sa suga.