De Citit : Editoriale

Negru pe alb

| 07 mai

E bine sa ghicesti momentul.

Gore e golanul cartierului. Are, conform legendei, pe dracul in el. Matusa Tamara si-l aduce aminte de la cristelnita. A sarit, cu un svacnet, cand l-a atins apa popii Vasile si a aterizat direct pe dusumea. Popa si-a facut cruce si s-a inchinat ferit. A urlat non-stop pana la un an. Apoi a gasit economiile bunicii, ascunse intre prosoape si a decupat cu forfecuta figurile de pe bancnote. La trei ani, l-a snopit in bataie pe Albert cel bun si cuminte. La patru ani si-a spart un dinte muscand dintr-o sticla de bere. Plina. La cinci ani a furat primul covrig.
Clar, destinul il insemnase pe Gore. Toate stradaniile parintilor de a-l aduce pe drumul cel bun s-au dus dracului. Tatal si-a luat lumea-n cap, e drept, dupa un scandal monstru cu nevasta si vecinii. Singura, mama a dat in darul betiei si a devenit habotnica peste noapte. Dar Gore si-a continuat marsul. Nu-i vorba, aici, de pioneze, sireturi arse, cataloage udate si ferestre sparte. Gore si-a facut gasca si, in fruntea ei, i-a pradat pe unchiul Anastenie si pe tusa Brandusa. Apoi a luat in stapanire cartierul si a instituit taxa de protectie. Dar in fiecare duminica, Gore merge la biserica si-l terorizeaza pe batranul parinte Vasile. Cartierul blestema printre dinti, de frica sifonarilor. Albert, ingerul pazitor, cel burdusit in urma cu treizeci de ani, se hotaraste brusc sa infrunte fiara. Vine la biserica in liniste, saluta, ca de obicei, pe toata lumea, o ajuta pe Marta sa urce in scaunel, saruta mana preotului si spune tare, in linistea mormantala:
— Pana cand, fratilor… – dar nu apuca sa zica nimic mai mult, ca o lovitura de bazdoaca il inmoaie ca pe o lumanarica. Gore il rastoarna cu un sut moale. Zambeste larg. Azi da de baut la toata lumea. E fericit. Si lumea e, si ea, foarte fericita.