De Citit : Editoriale

Nu mi-e frica de crocodil

| 11 mai

Fobiile sunt ca puricii. Nu te parasesc decat mort.

Isi fereste cu grija picioarele de clipocitul apei. In apa, se stie, misuna crocodili. Dar si pisici de mare, si tipari argintii, si ace, si hidre. Cand iesi la suprafata si iti pui mana la ochi, vezi, departe, corabiile inaintand catre port. Of. Nu poate sa inteleaga cum de s-au adaptat crocodilii la mediul marin. Probabil coaja groasa ii fereste de eroziune. Daca ar merge mai departe cu suspiciunile, ar presupune ca i-au fost plantati de dusmanii traditionali. Isi ridica, intrebator, degetele mari ale picioarelor, ca si cum in apropierea apei l-ar curenta cu un fior rece. Pielea frisoneaza la ideea contactului umed. A chemat medicul, a mers si la psiholog. De unde, frate, obsesia asta cu crocodilii? A avut cumva o mama cu parul albastru? L-a durut cumva urechea stanga dupa baie? Esti sigur ca n-ai facut otita? Boala asta are, statistic vorbind, o legatura durabila cu fobia crocodila. Iar mamele cu par albastru atrag crocodilii precum lumina fluturii. S-a infuriat. Ei ii zic fobie, dar e trauma. Ce stiu papagalii astia? O sa-i inchida intr-o cusca si-o sa-i spanzure deasupra apei, sa vada cu ochii lor. Crocodili solzosi, imperturbabili, impenetrabili, inevitabili. Isi ridica talpile brusc. Apa e calduta, ligheanul, smaltuit. Slujnica (de fapt, musul) asteapta, cu sapunul si prosopul pregatite. Soarele intra calm pe fereastra. Dar el se uita chioras la apa din lighean. Isi coboara carligul ce-i tine loc de mana si testeaza suprafata incolora. Hars! In aceeasi clipa, crocodilul dispare in adancuri cu prada-i de otel. Dar capitanul, care se scapase pe el cu o clipa mai devreme, surade sardonic. Carlige mai are, slava Domnului, in cambuza, intre lamai si capere! Doar slujnica (musul) se holbeaza la ciotul de brat si isi face cruci cu duiumul.