De Citit : Altele

Jules Verne trăieste

| 17 februarie

Marin stia de mic ca o sa vada lumea. La orele de geografie era numai ochi si urechi. Pe vechiul atlas al familiei creiona trasee cu popasuri si atractii ale locului. Studia toate caile de acces. Lumea era destinul lui, iar cartea de capatai, „Ocolul Pamantului in 80 de zile”. A ferfenitit-o. A dormit cu ea sub cap si a visat ca niciodata. A visat o tara unde curgeau lapte si miere printre munti de mamaliga. Dar cea mai fascinanta imagine era a unui pisc de aur cu varfu-n nori, dintr-o mamaliga mai vartoasa. Unii ar putea spune ca ar fi vazut muntele magnetic din 1001 de nopti, altii, Maelstrom-ul. Dar nimeni nu stia ce citea Marin, pentru ca, la scoala, se ferea sa vorbeasca despre visurile lui. Avea un plan.
Deci atat a facut: geografie si sport (voia ss ajungs, in trecere, si la Polul Nord). In rest nu era bun la nimic. Dupa scoala, l-au luat in armata pentru un an si patru luni. Visurile lui s-au ascuns tare adanc. Alerga pe dealuri, sapa gropi, curata tinete, se imbraca la chibrit. Dar stia ca se antreneaza pentru viitor. Unii i-au zis: „pizdos la datorie”. Se intamplase ceva curios: in cazarma isi pierduse visele. Nu le mai regasea noaptea, de planton, intr-atat era de alergat si tavalit – ca pifanul prost. Doar ca, in sinea lui, stia ca face muschi si se caleste. A primit o permisie, pentru merite deosebite. Cand s-a intors acasa, s-a-mbatat si a lasat-o pe Ilinca bortoass. A fost bine, a presupus, dar nu si-a adus niciodata aminte. Ca car, ca mar, s-a-nsurat, apoi, civil, a plecat la fabrica, la oras, sa-si intreina familia. Asa au venit pe lume Maricel, Vasile si Vasilica. Constiincios, i-a dus la munte si la mare cu sindicatul. I-a invatat sa urce, sa se descurce in natura, sa infrunte pericolele. De fapt, nu stia nimeni. Se antrena continuu, pandind o ocazie. Iar ocazia nici macar nu se intrevedea. Cand a prins o saptamana libera, si-a facut bagajelul si a luat-o spre Turnu Severin. A mintit ca pleaca in delegatie, la Bacau. Nefericitul. L-au umflat din tren si a ispasit, ca prostul, trei luni la mititica. A mancat bataia tacand, incapatanat si rabdator.

Uite-asa a trecut timpul, iar revolutia l-a gasit la cincizeci si sapte de ani. Parea resemnat, se pregatea sa devina bunic, dar nimeni nu stia, nici acum, ce-i in mintea lui. Acum, ca traia intr-o tara libera, s-a urcat singur in tren si-a plecat spre Stanbul, fara sa priveasca inapoi. Din Stanbul, la Bagdad, apoi Singapore si apoi… Ce folos? L-au adus inapoi pe braye, vanat la fata, horcaind. Facuse un pardalnic de infarct. „Multa liniste, repaos si o viata fara excese.” –Ti-a spus doctorul, privindu-l plictisit. Afara era o coada fosgaitoare, cu bani buni in buzunare. Marin l-a privit lung in ochi si, din ziua aia, n-a mai vorbit. Nu vorbeste nici acum. Sta pe bancuta si asteapta pensia.