Cand muritorii te saluta.
Am platit doi euro in Napoli, ne-am suit in tren si am alunecat prin localitatile mici, de plaja, insirate ca niste medalioane aurii pe un fir imbacsit de ziduri pline de graffiti. Am ajuns in Pompei, dar inainte am urcat pe Vezuviu. E imposibil sa-ti imaginezi, stand pe craterul vulcanului inca activ, cum scuipa lava si cenusa cu toata gura. E chiar imposibil. Dar asta s-a-ntamplat in 79 DC cand, vreme de 18 ore, peste Pompei a curs pamant fierbinte, lasandu-ni-l aproape intact privirii si pasilor. Daca un film 3D va ia mintile, imaginati-va cum va coboara in timp sutele de strazi in care nimic, in afara de micile semne explicative si de turistii japonezi, nu va tine in acum.
Oamenii nu traiau rau deloc. Mancau in oras, in niste thermopolii, mancare calda si beau vezuvinum, un brand de vin local (ave, copywriteri!). Aveau un stadion de vreo 20.000 de locuri, teatre, piete cu piscine in aer liber, palate de justitie pe care scria mare ca fetele din oras sunt foarte amabile, bordeluri in care inca exista paturile de piatra, moara si afaceri. Trei apeducte duceau apa la baile comune si la cele 25 de fantani publice din oras. In multe case inca poti vedea ba o fresca pastrata perfect, ba o inscriptie ironica precum Caine rau sau Salut, bani!
Sexul inca nu era un pacat si erotismul era peste tot, in inscrisuri si in picturi publice. Din miile de obiecte gasite in oras, multe erau atat de erotice, intr-un mod atat de explicit, ca regele Francis I a trebuit sa inchida expozitia cand a vizitat-o, in 1819. Ne-am intors spre seara. Aveam o nostalgie fecunda. Atat de multa viata si atat de moarta. Am razbunat destinul in ziua-aceea. Noaptea.