Vocea baritonala a dlui Manoilescu strabate incaperile. Vorbeste tare, sa-l auza Evlampia, de oriunde ar fi. Printre fraze se strecoara, din cand in cand, un gafait. In timp ce leaga, impatureste, innoada, indoaie, inghesuie si optimizeaza, el ofera lungi explicatii. De exemplu, pioletul ca axis mundi, sau esenta reflexiva a rezervorului din termos. Pe dl Manoilescu il podideste melancolia. Nu mai vezi azi asa minune. Luat acum treizeci de ani, de la Viena, la noroc. Termosul vienez infrunta timpul si capteaza racoarea istoriei universale. Doar bocancii lustruiti sa mai concureze termosul. Cu ei a facut Bucegii de la Nord la Sud si de la Est pana in Retezat. I-a intrat ceva in ochi. Acolo si-a intalnit prima dragoste. La cabana. Era tanar, era flacau – nu ca acum ar fi batran, niciodata n-a fost mai tanar ca acu’! – si inima i-a batut mai tare. Au baut impreuna ceai cu rom. Romanita il asculta cu respiratia taiata. Romanita cea pierduta in negura vremilor. Pe vremea aceea nu stia ce stie acum, dar explica la fel de bine. Spirtiera la care incalzise, in septembrie ’74, acel ceai celebru, ii pare nedemn neglijata. Lanterna de metal, data la reconditionat, volumele din Kant (editia italiana din 1903, ehei) de care nu se desparte niciodata si al caror cotor il lasa intotdeauna la vedere. In lumea asta a lor, plina de semnificatii, a introdus-o, parintesc si sacerdotal, pe Evlampia. Mititica. A trebuit sa-i explice totul, de la inceput. Ce delicii! De la principii, pana la consecinte. Si, mai ales, a trebuit s-o invete cum si de ce sa nu strice ordinea stricta in care isi au toate locul in casa lui. Da, acum e a lor… Zice: "Stiai ca argintul e cel mai bun purificator natural? Egiptenii nu dadeau argintul pe aur!" Duce cu sine, intotdeauna, un paharel de metal, din care bea numai el.
Bagajele formeaza acum o piramida simetrica in mijlocul sufrageriei. Totul a fost strans si randuit. Excursia redesteapta in sufletul lui febra aventurii. Numai ei doi, in salbaticie. Unde dracu’ a pus Carmolu’? De cate ori ti-am spus sa nu-mi mai umbli in medicamente? Dar Aspenterul? Bicarbonatul si Calmogastrinul. Si alifia pentru coate. Si crema de soare. "Soarele de la munte e ca omul de la munte – glumeste el, jovial – cum te prinde, cum te…" Brusc, dl Manoilescu isi da seama ca vorbeste singur. Porneste spre dormitor, compunandu-si mina dojenitoare. Camera e pustie, sertarele ranjesc, iar sifonierul e pustiu… "Evlampia! Evlampia? O sa intarziem, draga!" Nu e nici in baie. Se intoarce, nedumerit si usor iritat. In mijlocul patului, un biletel despaturit. Respiratia i se taie. Atat. Un biletel cu scrisul ei dezordonat.
Ar fi trebuit s-o spun de la inceput: dl Manoilescu bate spre saizeci de ani, iar Evlampia, de-ar fi ramas in povestea noastra, doar douazeci si ceva…