De Citit : Editoriale

Primul zbor in jurul Alexandrinei

| 13 aprilie

Acum 50 de ani, Iuri Gagarin zbura deja in jurul Pamantului
Saptamana trecuta un humanoid mi-a traversat periculos orbita si m-a trantit in Silver Church printr-o falie geo-temporala. Acolo tocmai canta Alexandrina Hristov, o artista care exista intr-un univers in care naveta mea n-ar fi navigat de buna voie. Cum trebuia, insa, sa-i acord primul ajutor humanoidului, cat timp am ridicat berile de la bar, am ciulit urechea. Alexandrina ajunsese la finalul concertului si urma sa produca bisurile. In sala era lume multa. Foarte tineri si pusi pe indragosteala. Erau in extaz, fani, fericiti. Pe scena, Alexandrina & Band (adica ea – voce/pian electric, Ursu – bas, Fisa – chitara, Norbi – tobe) au avut invitati care au redimensionat spatiul: Roxana Moisanu – harpa, Mladen Spasinovici – violoncel si Silent Strike – sintetizatoare. Cu toate aceste mirifice surprize, Vocea era pricina gravitatiei.
De altfel, in ultimele piese, Alexandrina a ramas singura cu pianul ei, un exercitiu care ii este, vizibil, cel mai familiar. O pozitie ideala pentru a-si invita fanii* sa decoleze de pe cosmodromul adolescentei, eventual definitiv: "Tu aur balaur, la soare sa ma duci/ la revedere, ursi polari si iepurasi… voi zbura spre sud burtica s-o-ncalzesc/ iubite, langa tine visez sa ma topesc…/ la la la laaa“. O varsta incerta, moment optim pentru experimente muzicale pe alocuri fascinante. Temele sunt frumoase, atat de frumoase incat une­ori m-a incercat sentimentul de deja-vu. Si nu ma refer la acele mici bijuterii nazale din marea familie muzicala pop-corn. Din fericire, cu cealalta extremitate a nasului, Alexandrina exploreaza electro-jazz/ indie, o calato-­ rie in care se bucura de sprijinul unei comunitati muzicale de certa valoare. O gasiti pe albmul ei, "Om de lut“. In sfarsit, eu mai cred ca Alexandrina se joaca, aparent naiv, cu o cheie slava: numai ei stiu cum sa caute fericirea fara sa faca nimic altceva.
***
Click pentru toate editorialele.