of the Mic
Nu v-am mai scris de multe zile. Nu v-am mai vorbit tot de atatea. De fapt nu am mai scris si nu am mai vorbit. Pentru ca mi-am luat ragaz si m-am uitat in jur. Cuvintele au rolurile lor, pe scenele lor in Marele Festival si foaia asta lucioasa de hartie este una dintre ele. Dar in rest si cuvintele sunt tacute, plimbandu-se in liniste, privind in afara ca actorii care isi menajeaza vocea.
Daca nu ar fi un timp pentru toate, nu am afla. E timp pentru simtit si timp pentru gasit, e timp pentru durere si timp pentru bucurie, e timp sa vezi inauntru si timp sa observi in afara, e timp pentru gandit si timp pentru existat. Suntem prea mici sa le avem pe toate odata, sa le intelegem, sa le simtim in aceeasi clipa fara secunda. Timpul e un invatator al totului.
Acum vine o perioada in care o sa vorbesc, voua. Am tacut destul si nu spun asta cu incarcarea vreunui descarcerat. O spun pentru ca asa e. Organele mele interne de informare si-au facut treaba. Am sa va fac note informative muzicale si o sa vi le bag pe sub presul usilor, o sa vi le ascund prin cutiile de scrisori, o sa le gasiti in pat dimineata si prin buzunare, uitate in masina de spalat.
Nu poti tacea mereu. Primavara, vara, toamna, iarna si apoi din nou primavara si apoi vorbim. La inceput a fost cuvantul, ca sa stim unde o sa ajungem. Ca sa ne ajutam invatatorul.
Lumea e in miscare. Totul se leaga cu tot si danseaza pe singurul postament curat, viata. Sa nu va mai aud ca nu are rost. De unde stiti voi? Ati vazut rostul de stiti ca nu e? Sa nu va mai aud ca nu va intereseaza. Pentru ca nici nu v-a dat bine praful la nas si va si plangeti, inainte de miezul noptii. Am fost si eu acolo. Si va asteapta altceva.
Curaj, deci. Totul e sa inveti. Totul e sa nu te opresti. Totul e sa nu alergi spre lectia urmatoare fara sa o stii pe asta. Si cand te uiti la tine, oricat de accidentat te vezi, tine minte: omul cu care ai schimbat ieri doua vorbe stie ca existi. Chiar daca nu vede.