Jurnalul muzical.
Am intrat in curte la GreenHours intr-o seara linistita. Sanchi. Jos, in bar, era concert. Canta un dramaturg. Mai bine asa decat viceversa, mi-am zis. Peca Stefan. Sunshine Play, Ziua fututa a lui Nils, Bucharest calling si alte 20 de piese, cateva muzicale. A castigat mai multe premii internationale si mai multi prieteni in Romania. De ce, atunci, are nevoie sa stea emotionat pe scena sa explice aproape o jumatate de ora ca urmeaza sa cante? Era lume ca la teatru in club, iar el statea cocotat pe scena si vorbea in loc sa inceapa muzica. Acesta a fost primul lucru pe care l-am constatat la concert: e un vorbitor convingator si, de fapt, nu credeam ca va mai canta pe bune.
Ei bine, a cantat. Un album intreg. Chitara si celelalte instrumente (mai putin bateria) le-a inregistrat timp de un an. Si – culmea – textele sunt tot ale lui. Exista insa si o dimensiune fictiva a cantecelor: ele ii apartin lui Virgil, un pusti cam necajit. Un baiat caruia pe la 13 ani i-a venit ideea sa-si inregistreze un jurnal muzical. Mai tarziu, cand varsta ii permite sa fie urmarit de politie si de depresie, isi descopera istoria cantata. O istorie „LoFi“. Evenimentul la care asistam era, asadar, povestea unui spectacol – Peca nu-l numeste „musical“ ci „cu muzica“. In sala erau cativa actori pentru care autorul spune ca n-a cantat ci ca „a prezentat“ story-ul. Eu am intarziat deci n-am prins explicatia prin care muzicianul se recomanda doar ca o ilustratie a dramaturgului, asa ca l-am ascultat pe bune. Asa ca imi permit sa zic ca daca dramaturgul se plictiseste sa castige premii de teatru doar prin straini, se poate razbuna oricand cu o baie de fani ai cantaretului.
P.S. Marti, la Carturesti, a fost lansat Ghidul Cultural Rosia Montana editat de Fundatia Culturala Rosia Montana. Este o invitatie la turism si la incredere ca Rosia Montana nu trebuie sa se sinucida pentru aur ca sa aiba un viitor imbelsugat.