De Citit : Editoriale

Spleen

| 29 iunie

Oboseala omului de la oras

E un soi de oboseala de oras care ma intriga de o vreme. E aproape trendy sa nu fii chiar in culmea puterilor. Stiti sanatatea aia agresiva pe care-o aveau taranii din romane comentate la ora de romana? Zic din romane, ca cei de la tarabe, din zilele noastre, nu mai sunt asa sanatosi. Vigoarea aia din obrajii colegului de liceu care urma sa dea la profil sportiv. Eh, tocmai asa nu-i deloc bine sa arati in zilele noastre. Poate gresesc, eu unul asa vad: ca oraseanul cool, care iese pe strasse seara, e vlaguit, ingandurat, corporatist (full sau in devenire), informal standard. Si ce zice el din ingandurarea lui? "Ba, ai vazut ce-a postat Maricica aseara?" sau "Vreau sa-mi iau adidasi!". O sa ziceti ca-s rautacios si ca doar supracompensez aiurea intr-o revista de oraseni cool. Si ca Lizuca (de pe vremea mea) era si ea serioasa ca un om mare, in momentele ei.
Dar Lizucile de acum parca si cand se zbantuie, se zbantuie exersat si sacadat. Se bucura de rutina. Nu ca n-ar fi capabile de zbantuit mai… true. Dar asa e accep­tabil social. Sa fie toti la numitorul comun al oboselii. Privind pierdut, zambind pierdut, facand poze in loc sa arate cu degetul. Nu-i politicos sa arati, stiu. Dar uite, la solutia asta chiar nu m-as fi gandit. Si stiti unde-s tinerii ca pe vremuri? In suburbii. La blocuri zic, nu la vile. Sa vezi ce zburda acolo. Bat mingea, se alearga (impresia mea e ca in joaca), tipa cu vocea lor, nu cu a aluia care face dublajul la Pokemon, se comporta… normal. Bine, n-o sa stati niciodata cu ei la masa. Poate ca ei chiar va invidiaza. Dar nu strica o privire din cand in cand. Eu unul ma uit la ei de fiecare data cand am ocazia si ma simt bine stiind ca exista alternativa.