Noi n-am lasat urme in/cu telemeaua noastra…
Elvetia e tara branzei. si a cascavalului. Care tot o branza e. Poate mai sofisticata, vor spune unii. Poate una degenerata, vor zice altii. Dar sa-i lasam pe ei si sa facem cunostinta cu ciobanul roman. Care pastreaza traditia, magarul, dulaii si mirosurile de peste 2000 de ani. Asa zice el. Documentele spun ca prima branza atestata e una elvetiana, pe care o cheama Sbrinz si despre care a scris „presa” prin anul 70, era noastra. Noi n-am lasat urme in/cu telemeaua noastra, si nu ca elvetienii ar fi niste zarie-n branza, dar „docomentul” lor bate folclorul nostru, fir-ar!
De cinci ori mai mica decat Romania, Elvetia e de cateva zeci de ori mai tare-n branza. si totusi, din cata informatie am reusit sa strang chiar de la fata locului, luptandu-ma cu marmotele dintoase si cu vacile laptoase, dar impungatoare, aici nu exista branza de burduf in coaja de brad. Cum se face la noi, in zona Branului. Na, a urlat in mine vocea patriotului, aici v-am taiat! Din asta nu stiti sa faceti! Doar ca elvetianul, caruia i-am povestit despre marea noastra inventie in materie de branzica, m-a intrebat daca stiu ca ciobanii romani care fac asta sunt mai putini dotati la bibilica decat oile pe care le pasc. Pentru ca ei pur si simplu decojesc brazii. si, astfel, ii omoara. „E ca si cum cineva v-ar lua pielea de pe picior, ori de pe corp, ori de pe mana si v-ar invita sa traiti mai departe. Nimeni n-o duce prea multe zile. Probabil ca branza asta se vinde bine, dar brazii se usuca. Dupa ce ca v-ati defrisat muntii, nu lasati nici macar niște copacii sa supravietuiasca? E o barbarie ce se intampla in Romania!”.
Am luat o gura de Milka si-am tacut malc…