Invitat special Mani Gutau:
“Buna, ma numesc Mani Gutau si sunt unul din baietii indragostiti de masini din orasul acesta*. Mare dragoste, patimasa, cu nabadai. Eu nu ma plimb cu masina, o scot la plimbare. Avem o relatie de lunga durata, o cheama Lola si avem povesti faine traite impreuna. Recunosc, la un moment dat dragostea mi-a fost pusa la mare incercare. Am devenit tatic. Si nu oricum, tatic de Bucuresti. De atunci sporturile extreme sunt meniul zilei: de la slalom cu caruciorul printre masini parcate de-a latul trotuarului pana la exercitii de echilibristica cu bicicleta, cot la cot cu soferi ce ignora cu nesimtire zambetul unui pitic mic si simpatic cocotat pe cadru. In centrul Bucurestiului, ori la periferie, e la fel: sa fii pieton, biciclist sau conducator de carucior necesita o indemanare si un curaj deosebit, pericole si obstacole mai la tot pasul. M-am intrebat, firesc, sa fie masinile problema? Lola mea? Imposibil. Din fericire, fata mea are o minte la fel de desteapta ca si motorul ei, si m-a condus cu rabdare catre raspunsul corect. Cum sa fii suparat pe o masina chinuita de o minte goala? Parcă ei ii place sa stea, in bataie de joc, parcata oblic pe trotuar, in centrul orasului? Sa ii faca lumea poze si sa ajunga de rasul lumii pe net? Sa o injure fiecare trecator si sa o ia la rost, in momentele ei de liniste? Sa recunoastem, vina e in spatele volanului, nu sub capota. Si daca adaugam la relatia masina nobilă – om nesimtit si o administratie incompententa, incapabila sa creeze o infrastructura in care soferii si pietonii sa nu fie nevoiti sa se dovedeasca unul pe celalalt, e de inteles de ce suntem nevoiti sa pornim la lupta zilnic. Un motor puternic are o mare satisfatie depasind o bicicleta? Se aude, proprietari de tunate parcate de parca ati fi lesinat la volan in timpul mersului ? Nu vreti sa incercati si voi din cand in cand un carucior, o bicicleta? Ne vedem pe 19 iulie”.
*Si sufletul formatiei Urma