De Citit : Editoriale

Zambetul interior. Sau exterior

| 05 august

Foarte multa lume ma intreaba de ce rad. Si mai ales de ce rad in momente nepotrivite. In primul rand, nu inteleg definitia "nepotrivitului". Din cate inteleg de la ceilalti, nepotrivit inseamna sa razi la o inmormantare. Sau la un examen unde sunt oameni picati. Sau la un colocviu unde, ma-ntelegi, se discuta "serios". Daca, spre exemplu, v-as ruga sa va aduceti aminte de niste inmormantari din viata voastra la care ati luat parte si unde groparul era ranga de beat, nu ati zambi? Sa-l vezi cum se chinuie sa puna capacul peste coparseu, nu ii iese nici din a patra incercare, ala care e cu preotul, de canta subtire si cateodata fals, incearca sa-l dea la o parte, groparul insista ca poate, rudele intervin, o matusa imbrancita scapa coliva peste fusta neagra si noua a unei vecine a raposatului care-o baga-n pizda ma-sii acolo langa groapa, e, nu v-ar apuca rasul? Si nu v-ar apuca rasul si mai tare cand cineva v-ar mustra din priviri si-ar face marunt din buze ntztztz ntztztz, dandu-si suav cu batista pe frunte, pe sub palariuta alba de pescar asortata cu doliul aferent ceremoniei? Pe mine, recunosc, m-a busit rasul si mai tare.
Intotdeauna, pentru mine, rasul cel mai bun a fost in salile de concerte de camera. Mai ales cand am stat in primele randuri. Scaunele sunt prinse unele de altele si cand razi se cutremura tot randul. Si rad si mai tare cand ma abtin sa nu rad. Atunci rasul devine stufos si mai ales contagios. Pentru ca langa mine vad un domn care pune fata-n maini, incercand din rasputeri sa-si ascunda icnetele, vad in cealalta parte o cucoana impopotonata care nu sesizeaza ca si violonistii incep sa rada si pare patrunsa de fiorul arcusului. Incercati si voi. Daca nu ati facut-o inca.