Joi, 2 februarie 2012, de la orele 17.00, va avea loc vernisajul expoziţiei fotografice
„Ţine de timp”, prezentată de Ora De Arhitectură şi Narcisa Buzlea, la intrarea în showroom-ul de mobilier (pavilionul nou, lângă Bricostore) din incinta complexului comercial ERA din Oradea.
Organizată de Revista „ORA DE ARHITECTURĂ”, în parteneriat cu agenţia de creaţie Autentic SRL, expoziţia rămâne deschisă publicului pe tot parcursul lunii februarie.
Sunt expuse zece lucrări fotografice de mari dimensiuni, realizate în diferite oraşe europene şi având ca temă relaţia dintre timp (ca formă de exprimare a naturii) şi arhitectură (ca formă de exprimare umană).
La finalul expoziţii, colecţionarii de artă fotografică vor putea achiziţiona imaginile preferate. Lucrările pot fi admirate şi la adresa: www.tinedetimp.narcisa.ro
Despre NARCISA BUZLEA: Consideră că fotografia reuşeşte să îngheţe timpul, pentru a prezenta lucrurile obişnuite într-o nouă lumină; frumosul ne înconjoară, deşi nu este remarcat şi admirat suficient – de exemplu… pulsul vieţii, în interiorul oazelor de ciment.
Despre AUTENTIC SRL: Agenţie de creaţie fondată în anul 2000, specializată în branding şi administrarea de Identitate Corporativă (siglă, slogan, stil de comunicare comercială), inclusiv dezvoltarea şi menţinerea prezenţei online (înregistrare nume de domenii Internet, design web, găzduire).
Despre Revista ORA DE ARHITECTURĂ: prima revistă locală de specialitate în domeniul arhitecturii şi construcţiilor, care publică în paginile sale atât articole de interes general – dedicate publicului larg, cât şi articole de specialitate – adresate celor implicaţi activ în estetica urbană.