De Citit : Editoriale

Mai suntem in toate facultatile?

| 01 septembrie

Cica.
Zilele trecute imi fu dat sa intalnesc o figura noua, o fata. Facem cunostinta, fiindca circumstantele s-ar fi dovedit altminteri plictisitoare. Beti. Sau Betty, depinde de limba cu care circulati. „Cu ce te ocupi?“ o intreb, asteptand unul din obisnuitele raspunsuri „sunt PR la cutare firma“, „sunt avocat la nu-stiu-cine-si-asociatii“, „sunt manager de proiect pe colo si pe dincolo“, cantareata, om de marketing, artist vizual, blogger, designer, DJ. Ghici ce raspunde. Nu nimeriti nici intr-o mie de ani. „Inginer“. Maiculita. Inginer. Ingineeer!!!? – exclam prostita, cautand in prafuita-mi memorie, undeva ratacit, termenul care stralucea odata orbitor pe nomenclatorul de meserii dezirabile. Ce vrea sa zica. E vreo poanta noua cu care nu sunt la curent? Mai exista asa ceva? Mai vrea cineva sa se faca inginer? De ce ar vrea?
Exista un timp cand a fi inginer era cea mai de admirat optiune, cand cele mai capabile minti alegeau sa-si dedice viata acestei profesii, cand Politehnica era vanata de toata lumea care vroia „sa devina cineva“, cand daca erai exceptional clar dadeai la Automatica sau Electronica, si doar cei mai buni beneficiau de privilegiul de a fi alesi. Multa vreme am fost complexata ca infirmele, prapaditele mele cunostinte de fizica nu ma pot lasa sa gust bucuria de a fi politehnista.
Genialii se faceau ingineri sau medici. Ceilalti se faceau ce mai ramanea. Betty zice: „Da, lucrez ca inginer la diverse proiecte care-mi plac la nebunie, imi iubesc meseria si sunt fericita ca mi-o exercit. Am lucrat in Germania ultima oara si pot spune ca romanii sunt foarte aparte, dau solutiile cele mai bune si au parte de mult respect“. M-am chinuit multa vreme sa-mi inchid gura cascata neglijent. Asadar mai exista interes pentru a inventa, a pune lucrurile in miscare, a folosi mintea altfel decat pentru polologhie. Exista ingineri. Ce bine. Mi-era dor de ei.