De Citit : Editoriale

Neodihna maestrilor

| 20 iulie

E suficient sa iubesti viata.

Pasarea s-a asezat pe crenguta de metal. A deschis ciocul si a dat drumul trilului sintetic. Partitura fusese elaborata cu mult timp in urma, notele si cantitatile fusesera puse la punct, dar perfectiunea tehnologica nu fusese atinsa decat de curand. Fusese un triumf si cursese mult sange. Apoi a venit lupul de stepa, cu schelalaitul lui metalic ruginit. S-a incolacit, la fel de indiferent, dar stapan pe arta lui salbatica. Munca si teoria lasasera arta pe dinfara.
Spre deosebire de miile, milioanele de foite verzi, vibratoare ale frunzisului electronic, lupul stapanea la perfectie monotonia speciei, acolo unde inventia nu inseamna nimic. Dar fosnetul avea ritmul impus de maestri, vantul se dezmembra printre crengile de gips. Nimic de reprosat. Apa de plastic unduia cu o involburare remarcabila. Greieri de bachelita isi frecau piciorusele de elitre. Zumzetul aducea cu el caldura verii. Puteai jura ca auzi coropisnita si cartita sapand prin pamantul de rumegus. Sufletul lui, in uniforma cenusie, are toate culorile curcubeului. Tremura de emotie cand extrage tonalitatea mult visata, nuanta imposibila, irepetabila a naturii. Zambeste cu condescendenta. Nimic nu e irepetabil, daca pui intrebari si cauti raspunsuri. Asta e meseria lui si o iubeste. Asistentii si infirmierele il privesc ca pe un zeu. Alege un cleste ascutit si un bisturiu cu zimti. Apoi inlatura ciuful naclait al hoitului viu. Cu mana ferma ii acopera gura, bagandu-i podul palmei intre dinti. Apoi ii taie ligamentele pumnului – incet. Cand sangele tasneste, isi retrage, maiastru, mana din gura condamnatului. Iar asistentele si tehnicienii se reped cu palnii, cu eprubete, cu masini de vid si cu aspiratoare sa culeaga asonanta esentiala pentru trilul de dimineata al mierlei.