André Rieu s-a născut într-o familie de muzicieni pe 1 octombrie 1949 în Maastricht, Olanda. A inceput să studieze vioara de la vârsta de 5 ani. Tatal său pe atunci era dirijorul Orchestrei Simfonice din Maastricht. A studiat vioara la Conservatorul Regal din Liège și la Conservatorul din Maastricht (1968–1973).
În 1987 a înființat Orchestra Johann Strauss cu care a susținut primul spectacol pe 1 ianuarie 1988 (așadar, fix în urmă cu 23 de ani). Orchestra număra la început 12 membri. Acum concertează cu 50-60 de membri în funcție de scenă și complexitatea spectacolului.
În 1994 lansează albumul “From Holland with Love”. Una din piesele înregistrate pe album este “Second Waltz” de Dmitri Shostakovich. De fapt piesa se cheamă ‘Waltz No. 2 from Jazz Suite No. 2′ dar, la propunerea soţiei sale, trece pe album numele “Second Waltz”. Este piesa care îl va consacra definitiv la nivel mondial, albumul aducându-i câteva discuri de aur şi platină. De altfel, datorită lui Andre Rieu, piesa lui Shostakovich este astăzi mai degrabă cunoscută ca “Second Waltz” (Al Doilea Vals) decât după titlul original.
În următorii doi ani albumele sale ajung cu ușurință în Top 10 în țările europene și poposesc acolo timp îndelungat alături de nume celebre în muzica pop, ca Madonna, spre exemplu.
În 1996 lui Andre Rieu îi este decernat la Monte Carlo primul World Music Award din cele două pe care le-a primit până acum.
În ultimii ani concertele lui Andre Rieu au devenit din ce în ce mai grandioase. În anul 2008 Andre Rieu întreprinde cel mai grandios turneu de muzică clasică, ducând cu el pe stadioanele lumii o replică a castelului Schonbrunn din Viena. Turneul s-a numit ‘World Stadium Tour: A Romantic Vienna Night’.
Sambata 30 Iunie orele 21:00 sunteti invitati la Cortina Multiplex pentru a viziona concertul virtuozului Andre Lieu, supranumit si "Regele Valsului" in transmisie directa prin satelit din Maastricht, Olanda.
Rezervari bilete la telefonul 0755.33 22 11